Domnul a înfățișat porunca privitoare la dragostea de Dumnezeu și de aproapele și a adăugat de îndată învățătura despre vrednicia Sa de Fiu al lui Dumnezeu și despre Dumnezeirea Lui. Dar de ce? Pentru că adevărata dragoste de Dumnezeu și de oameni nu este cu putință decât sub înrâurirea credinței în Dumnezeirea lui Hristos Mântuitorul, în faptul că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Această credință insuflă dragostea față de Dumnezeu, întrucât cum este cu putință să nu-L iubești pe Dumnezeu, Care atâta ne-a iubit pe noi, că și pe Fiul Său Cel Unul-Născut nu L-a cruțat, ci L-a dat pentru noi? Tot ea aduce dragostea la deplinătatea desăvârșirii sau până la țelul ei; iar țelul dragostei este legătura vie. Pentru a ajunge la această legătură, trebuie biruită simțirea dreptății dumnezeiești, care pedepsește păcatul; fără a reuși mai întâi aceasta, e înfricoșător a te apropia de Dumnezeu. Această simțire se biruiește prin încredințarea că dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută prin moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu; această încredințare se naște din credință; prin urmare, credința deschide calea dragostei de Dumnezeu. Acesta e primul lucru. Cel de-al doilea este credința în dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a întrupat, a pătimit și S-a îngropat, ne dă pilda iubirii de aproapele; fiindcă aceasta este adevărata dragoste, când cel ce iubește pune sufletul său pentru cei iubiți. Tot ea dă puteri și pentru a dovedi această dragoste. Pentru a avea astfel de dragoste, trebuie să devii om nou, locul egoismului să-l ia lepădarea de sine. Numai în Hristos devine omul făptură nouă; iar în Hristos petrece acela care se unește cu Hristos prin credință și prin renașterea harică mijlocită de Sfintele Taine primite cu credință. De aici reiese că cei ce se așteaptă să păstreze în sine, fără credință, cel puțin buna rânduială morală se înșală amarnic. Toate acestea merg împreună; omul nu poate fi împărțit. El trebuie îndestulat în întregime.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, p. 183-184
Be First to Comment