Skip to content

7 Revelatii Incredibile Care Iti Vor Intoarce Lumea Pe Dos

epifanii
Deseori avem revelații care par mici și simple la început dar care, examinate mai atent, sunt încărcate cu semnificații importante care îți pot schimba viața. Mai jos ai câteva exemple care ne-au influențat profund în călătoria prin această “realitate”.

Există doua motivații: a îndeplini dorințe și a scăpa de suferință

The_eye_of_the_SoulOamenii nu sunt în mod inerent răi. Uneori doar par răi pentru că fac orice le stă în putință pentru a îndeplini acești doi factori motivanți ai vieții.

În cele mai multe cazuri, noi folosim experiența și educația acumulate ori pentru a ne îndeplini dorințele ori pentru a ne asigura că nu suntem incomozi.

Comportamenul distructiv este aproape mereu inconștient: cel care îl manifestă abia își dă seama că face ceva rău.

Aceasta informație dă de gândit asupra conceptului de moralitate.

Nu ar trebui să fim mândri de convingerile noastre

BrainHarvardMeditationAsta din cauză că cel care crede în ceva nu înseamnă că a și realizat ceva.

Convingerile nu sunt decât o perspectivă rigidă, neschimbată asupra unui aspect. Nu numai că nu ar trebui să fie mândri de ele dar cel care le are trebuie neapărat să scape de ele.

Asta pentru că, cel care, cu cât crede mai tare crede, cu atât este mai puțin deschis către înțelepciune. Înțelepciunea există atunci când pui sub semnul întrebării ideile despre lucruri. Creștem și învățăm. Să sperăm că devenim mai înțelepți decât eram odată.

Tu Nu Ești Mintea Ta

magic-mushrooms-brainAceasta este o informație invatoare din Puterea Prezentului, și este o frază care ne face să vrem să protestăm. Până la urmă dacă nu suntem mintea noastră, ce suntem mai exact?

Viața este compusă din experiențele noastre, și gândurile noastre sunt doar un aspect al acesteia.

Gândește-te în felul următor: noi putem observa gândurile așa cum putem observa lucrurile din exteriorul nostru, deci cine, mai exact, le observă? Răspunsul este baza întregii spiritualități umane.

A Trăi Înseamnă A Suferi…Și Chiar Ne Pricepem Să Suferim.

Este foarte ușor să credem că, dacă suferim, facem ceva greșit. Din contra, experiența de a suferi este normală, și există o explicație evoluționistă foarte bună. Supraviețuirea speciilor depinde de senzația de disconfort (“Trebuie să rezolv asta”) combinată cu scurte impulsuri de adrenalină (“luptă sau fugi…sau mori”). Suferința noastră este, prin urmare, un puternic mecanism de supraviețuire. O dată ce înțelegem această realitate putem să ne eliberăm de suferință.

Viața Este O Serie De Momente

Science-Meditation-MindAuzim de foarte multe ori “Trăiește clipa”. Semnificația lui “acum” este un moment în timp.

Suntem de multe ori copleșiți de conceptul că viața noastră urmează să se desfășoare și că trebuie să ne pregătim pentru ce ar putea să se întâmple.

Când încercăm să ne abordăm viețile în felul ăsta, eșuăm. În schimb, putem să ne ocupăm de adevărata provocare a vieții: acest moment, chiar acum. Oricine poate face asta.

Emoțiile Noastre Ne Încătușează

Emoțiile nu ne arată cu fidelitate unde ne aflăm în viață. Nu sunt decât o stare trecătoare și nu te poți baza pe ele să măsori ceva atât de important precum viața. Oricum, sunt un bun profesor, prin aceea că ne arată lucrurile de care trebuie să trecem, de care trebuie să ne eliberăm pentru a evolua.

Ne Facem Viața De Calitate Prin Cum Ne Confruntăm Cu Momentele, Nu Prin Ce Momente Alegem

Nu în cele din urmă avem un exemplu de ce înseamnă cu adevărat fericirea. Oricine are momente neplăcute în viață. Semnul adevăratei înțelepciuni și bucurii este abilitatea de a le confrunta așa cum ai face-o în situațiile plăcute. În acest fel nu putem suferi cu adevărat vreodată.

Published inSpiritualitate Practică

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *