Emoțiile
Emoțiile pozitive și cele negative nu pot ocupa mintea în același timp.
Emoțiile pozitive și cele negative nu pot ocupa mintea în același timp.
Este o trăsătură umană de bază faptul că avem tendința să răspundem celorlalți în aceeași manieră în care ne tratează ei. Ei își vor aminti mereu bunătatea de care ai dat dovadă și într-o zi, când ai cea mai mare nevoie, ajutorul va apărea din surse cu totul neașteptate. Bunătatea și politețea nu trebuie să…
“Omul cel bun din vistieria lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din vistieria cea rea scoate afară cele rele.”Dar cum să facem ca în vistieria noastră să fie numai aur, adică în inima noastră să fie numai lucruri bune? Inima este prin firea ei vistieria lucrurilor bune; viclenia vine…
Domeniul științei este, probabil, cea mai bună ilustrare a modului în care succesul pare să vină întotdeauna la cei care aplică principiul gândirii exacte într-un efort persistent, determinat. Share this on WhatsApp
Ești fie cinstit fie necinstit. Nu poate fi nici un compromis între cele două. Autoritățile care se ocupă cu fraude și furt spun că sunt de multe ori uimite de sumele mici de bani pe care unii oameni le fură. Unii oameni își vând integritatea pentru te-miri-ce sumă. Pentru aceste persoane, comportamentul necinstit nu este…
Nimeni nu știe cu siguranță cum ne dezvoltăm respectul de sine, dar experții cred că începe de la o vârstă fragedă. Părinții care își arată copiilor că îi iubesc necondiționat – doar pentru că ei sunt aceia care sunt – construiesc o bază de respect de sine sănătos, care îi va susține pe copii pentru…
Este posibil să nu înțelegi pe deplin procesul complex care determină generarea și transmiterea energiei electrice în casa ta. Dar înțelegi foarte bine cum să o aplici și să o utilizezi pentru a ilumina casa, a alimenta computerul și a efectua sute de alte Share this on WhatsApp