Oda Omenirii

Un putred gând îmi licărește acum în cuget,
Un gând ferice la ceea ce se poate să nu FIE
Sau poate chiar la ceea ce n-a fost.

physical dimensionRob al amintirii ce-n umbră o ascund,
Aievea vis care mă tulbură,
Ființă sumbră, concepută cu zeci de mii de ani în urmă,
Fantasmă efemeră în pustiul cu nume de Pământ.

Scrum și fum au mai rămas din cei cărbuni
Care necontenit au ars la temelia LUMII,
Ce mi-a însoțit călătoria singuratecă
Pe acest abrubt versant numit și …evoluție.

În ceața nopții răcoroase se-ntrezărește
O umbr-a unuia nebun
Ce-și caută confuz și agitat
Un ideal suprem pierdut în groaznica uitare și …
Totul tragic se termină, așezându-se,
Pe ogiva clădirii din lumea-i plăsmuită.

O șoaptă neclară,
Adusă de-o făptură
Prin abisul sinistru
Bate la poarta minusculă
A infinitului meu templu.

Ecou al ultimei tăceri
Turbat se sfarmă
În noaptea nesfârșitului …
E …Karma …!?

Un muritor de rând se rătăcește
În negura-omenirii și,
Nedumerit privește, în depărtări, în față și în spate
Dar aburul dogmatic îi curmă avântarea.

Refugiu își găsește în lucruri de nimic,
O țigară bine făcută și o licoare străvezie,
Și-și refulează simțurile
Până în zorii unei alte zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *