A douzeci și cincea duminică după Cincizecime.

Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: “Ce este scris în Lege? Cum citești?” Prin aceasta a arătat că pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobște, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuință, cu simțire, aplicându-l la viața noastră și împlinind cele privitoare la gânduri – prin gândurile noastre -, cele privitoare la simțăminte – prin simțămintele și stările noastre sufletești -, cele privitoare la fapte – prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu, culege înțelesuri luminoase cu privire la tot ce e în sine, împrejur de sine și mai presus de sine: cuvântul lui Dumnezeu îi lămurește datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieții, înșirând pe șirul conștiinței, ca niște mărgăritare de mult preț, sfintele îndreptări, iar conștiința îi va arăta mai apoi, limpede și în amănunt, ce și când să facă pentru a plăcea Domnului; îi potolește patimile, asupra cărora citirea cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniștitoare. Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citești cuvântul lui Dumnezeu, și patima se va potoli treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogățește cu cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu va avea deasupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, p 244-245

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *