Cum oferi așa primești

Cu siguranță ai auzit de sintagma: Ce oferi aia primești. Acum, dacă accepți că gândul este o formă activă de a “oferi și primi”, în consecință, orice gând trimiți în afara ‘centrului tău de gândire’ – cu alte cuvinte în eter/univers – se întoarce la tine sub forma situațiilor care ți se întâmplă, de la cele familiale până la cele sociale.
Ca exercițiu, gândește-te ce ipostaze ale celor ce te înconjoară și ți se întâmplă crezi că au nevoie de un update major, poate relația cu cei dragi ori cele de serviciu sau chiar așa zisa presiune socială provenită din presupusa lipsă de competență a celor ce mânuiesc cârmele țării / comunității din care faci parte.
Ei bine, aici trebuie să deschid paranteza următoare: chiar dacă vrei să aduci un gând bun despre oameni, situații care ți se par imposibil de rezolvat sau chiar ‘rele’, care nu au nici o șansă de îmbunătățire, aceasta necesită efortul de a suprapune gândul bun peste concluzia care ți se pare “firesc” de tras în urma a ceea ce vezi: spre exemplu lideri incompetenți, economie slabă, oameni răi, etc.
Cu alte cuvinte este credința ta că lucrurile se vor așeza cum se cuvine mai mare decât ‘opinia generală’ aparent contrară?

Câteva mențiuni

care te pot ajuta să îți cauți propriul răspuns, dacă este cazul tău.

Așa zisul ‘rău’ / ‘nepotrivire’ / ‘nefiresc’ pe care le vezi ori în jurul tău ori pe canalele de știri se oglindesc în mintea ta iar mai apoi în convingerile tale doar pentru că accepți acest lucru și acceptarea vine în primă fază din expunerea repetată la acele informații și din lipsa de a-ți acorda timp, să oprești acest val care vine spre tine, parcă fără a-l putea controla

și să accepți în inima ta că acelea reprezintă doar ‘ziceri’ / ‘știri’, ‘informație’ de domeniul trecutului care nu pot genera în tine, în momentul prezent altfel de emoții decât cele pe care le aduci tu cu propria voință și pe care ți le dorești pentru tine.

Procesul pare să sfideze logica cu care poate cei mai mulți dintre noi am fost obișnuiți dar te asigur că, o dată ce treci de negura acelor ‘vechi’ tendințe de a analiza informația la care suntem expuși, cele scrise mai sus capătă un sens solid și de referință în călătoria ta.

Revino cu un comentariu sau cu un răspuns la emailul care te-a adus aici chiar dacă cele citite doar te pun pe gânduri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *