Educația plătește

De ce am nevoie de educație financiară?

Am ales un subiect care încă trezește multe “alergii” și în jurul căruia există multă confuzie. Pe bună dreptate căci, curentele de gândire și de comportament social din zilele noastre, cu precădere cele vestice, pot aduce cu ușurință individul în situația de a căpăta obsesii materialiste cronice și de a face din goana după bani singurul scop în viață, interpretând în mod extremist principiul natural al “bunăstării” sau al “prosperității”.

Educația financiară nu este obligatorie, ca dovadă că nu există (încă) o materie dedicată în sistemul de învățământ actual (în cazul în care știi altceva, te rog, corectează-mă). Cu siguranță sunt mulți care “își dau cu părerea” cum ar fi mai bine pentru tine și ce meserii “bănoase” ai putea alege. Ei bine, de aici pornește marea confuzie, puțini sunt aceia care îți pot spune că poți accesa opțiunea să să faci bani și în alt mod decât acela de a avea un “job”.

Thinking-girl                        Acest articol nu este conceput să îți dea vreo “rețetă de succes” ba, mai mult de atât, are scopul de a te pune pe gânduri cu privire la acest subiect, astfel încât să îți formezi propria părere (în această aglomerație de informații, obligatoriu ai nevoie de o părere personală cât mai autentică și mai utilă ȚIE). Mă îndoiesc că ți se întâmplă des să te asculte cineva cu adevărat și mai ales cineva care poate arăta prin puterea exemplului personal ceea ce te “sfătuiește” cum îți vezi viața vizavi de finanțe. Dar pentru a te pune pe gânduri ai nevoie de câteva noțiuni, moment în care intervine “Educația Financiară”.

2

Presupunând că nu ai avut norocul să primești de la ai tăi o educație financiară solidă,

Haide să “demistificăm” împreună acest concept “misterios”. Cel mai logic ar fi să pornim de la definiția acestui termen, din păcate, explicație pe care nu o vei găsi foarte des în dicționarele oficiale, “lat. EducoEducere=a scoate din, a dezvolta din interior”. Asta înseamnă că fiecare individ uman posedă deja, în stare potențială, toate resursele intelectuale de care are nevoie pentru a se “descurca” în lume. Ca să facem o comparație putem lua (fără a intra în politică:) abordarea educației ante și post decembristă (perioada de dinainte și după 1989) care putea fi ușor privită ca un proces prin care elevul “turna” în sine, sub “presiunea” părinților și a profesorilor, fără a ști concret de ce și pentru ce, zeci de materii, fiecare, chipurile, menite să dezvolte o anumită parte a intelectului. Nimic lipsit de utilitate însă acest lucru are o logică doar atunci când ți-ai stabilit în mod precis că în ocupația pe care o vei alege vei opera cu noțiuni din aceste materii. Fără a lungi vorba voi rezuma concluzionând că:

verified“A fi educat înseamnă să ai capacitatea, rapiditatea și flexibilitatea să cauți, să găsești și să îți dezvolți acele abilități de care ai nevoie în mod CONCRET și PRACTIC în activitatea pe care o desfășori”

dar ordinea este:

1

ÎN NICI UN CAZ

2

(Crezi că ar avea vreo logică?)

                    Fie că avem dificultăți de a accepta însemnătatea acestui aspect sau nu, fie că vrem sau nu, la momentul actual, ACUM, trăim într-un sistem financiar.

                   Amintind de “ocupație”, fie că ești angajat, liber profesionist (avocat, artist, agricultor, etc.), proprietar de business ori investitor, această selecție pe care o găsești mai jos, îți este utilă pentru a înțelege:

-CE SUNT de fapt banii,

-care sunt “rețetele” de a genera venituri,

-de ce majoritatea oamenilor aleg doar a fi angajații cuiva,

-salariu vs. sursă de venit,

-care sunt convingerile ce stau în spatele alegerilor de a câștiga/cheltui bani,

-cine stabilește cât “trebuie” să câștigi,

-(foarte important) cum poți ajunge să câștigi bani făcând CEEA CE ÎȚI PLACE

și multe alte aspecte care cu siguranță îți vor atrage atenția și îți vor da posibilitatea să iei în calcul noțiuni utile de fiecare dată când te lovești de aspectul “FINANȚE”, sau, popular, “BANI”.

WarningDacă deja folosești des expresii din categoria: “Iar e luni?”, “Câte zile mai sunt până la concediu?” “Ce noroc au unii?” OBLIGATORIU ai nevoie să îți extinzi noțiunile despre finanțe.

Acesează colecția de Dezvoltare Profesională!
Accesează colecția de Dezvoltare Profesională!

Dacă ai ajuns până aici cu siguranță ți-ar prinde bine acest indiciu: Pentru a începe să faci, cu adevărat, schimbări în viața ta cărțile din colecția de mai sus trebuie tratate ca pe niște manuale, și nu ca pe niște lecturi de weekend sau de parc. Ca să mă exprim mai clar, e important să iei pixul și caietul, să îți scoți ideile principale, și să le aplici concret în situațiile cu care te întâmpini. Sunt foarte mari șansele să observi efectele abia după ce citești de mai multe ori fiecare carte. O singură lectură îți va crea doar o vagă impresie că “știi”, însă “știința” nu plătește atâta timp cât nu este tradusă în practică, adică pusă la lucru prin propriile tale acțiuni.
Și dacă deja trăiești sentimentul că poți “reuși” educându-te pe cont propriu, fără a investi timp și bani în programe întinse pe ani de zile, în cadrul instituțiilor clasice, îți confirm că DA, se poate, doar dacă ai o motivație suficient de puternică.
Spor la studiu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *